Caravana filmului romanesc are loc în perioada 10 – 12 mai in Zalau,ca in fiecare an, copiii, bunicii şi părinţii, sunt invitaţi la Sala de Spectacole din Clădirea Transalivania unde pot să vizioneze filme îndrăgite, care au bucurat copilăria multora dintre părinţii şi bunicii de astăzi, care au crescut şi s-au maturizat păstrând în suflet personaje celebre din filmele româneşti precum Veronica, Lizuca şi Patrocle, sau Nică, fiul lui Ştefan a Petrei şi al Smărăndiţei.
„Caravana filmului românesc”, prin secţiunea „Cartea şi filmul” se adresează copiilor (preşcolari, şcolari şi liceeni), dar şi tinerilor de peste 18 ani. Prin acest proiect cultural-educaţional se urmăreşte evidenţierea conexiunilor dintre arta scrisului şi cea a filmului, punctând aspectele care le apropie, dar şi pe cele care le diferenţiază, prin prezentarea de producţii cinematografice ale căror scenarii au avut ca sursă de inspiraţie romane celebre româneşti, nuvele şi povestiri din programa şcolară sau din bibliografia opţională a elevilor.
Aşadar, spectatorii de toate vârstele sunt invitaţi să vizioneze filme celebre, precum: „Veronica se întoarce”, „Mama”, „Saltimbancii”, „Zâmbet de soare”, „Amintiri din copilărie”: Elisabeta Bostan; „Dumbrava minunată”, regia: Gheorghe Naghi; „Baltagul”, regia; Mircea Mureşan; „Pintea”, regia: Mircea Moldovan.
Programul va fi completat cu proiecţii în aer liber, ce vor avea loc la Amfiteatrul din Parcul Central Municipal, cu începere de la ora 20.30, în cadrul secţiunii „Capodopere ale cinematografiei naţionale”, secţiune prin care se doreste promovarea filmelor româneşti de valoare şi a cineaştilor români.
Publicul iubitor de film este invitat să vizioneze filme apreciate la nivel internaţional, precum „Nunta mută”, regia: Horaţiu Mălăele, „Live”, regia: Vlad Păunescu şi „Concertul”, regia: Radu Mihăileanu.
Programul complet al proiecţiilor este urmatorul:
AMFITEATRUL din PARCUL CENTRAL MUNICIPAL
Marţi, 10 mai, ora: 20:30: NUNTA MUTĂ
Scenariul: Adrian Lustig, Horaţiu Mălăele;
Regia: Horațiu Mălăele;
Cu: Meda Victor, Alexandru Potocean, Victor Rebengiuc, Tamara Buciuceanu, Valentin Teodosiu, Alexandru Bindea, Horaţiu Mălăele
Producţie: O producţie Castel Film Studios, Agat Films & Cie
Miercuri, 11 mai, ora: 20.30:
LIVE
Scenariul: Mihai Mănescu, Vlad Păunescu;
Regia: Vlad Păunescu;
Cu: Rodica Lazăr, Tudor Chirilă, Crina Tofan, Ioana Blaj, Constantin Chiriac, Catrinel Dumitrescu, Valentin Teodosiu, Vladimir Găitan, Mihai Dinvale
Producţie: Castel Film Studios
Joi, 12 mai, ora 20:30:
CONCERTUL
Scenariul: Matthew Robbins, Héctor Cabello Reyes, Thierry Degrandi, Alain-Michel Blanc, Radu Mihăileanu;
Regia: Radu Mihăileanu;
Cu: Aleksey Guskov, Mélanie Laurent, Dmitri Nazarov, François Berléand, Vlad Ivanov, Miou-Miou;
Producţie: Oï Oï Oï Productions, Les Productions du Trésor, France 3 Cinéma, Castel Film Studios;
SALA DE SPECTACOLE DIN CLĂDIREA TRANSILVANIA
Marţi, 10 mai,
ora 09.30: VERONICA SE ÎNTOARCE
Scenariul: Elisabeta Bostan, Vasilica Istrate; Regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru, Florian Pitiş, Dem Rădulescu
ora 11.00: AMINTIRI DIN COPILĂRIE
Scenariul şi regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Ştefan Ciobotăraşu, Ion Bocancea, Corina Constantinescu, Emanoil Petruţ
Miercuri, 11 mai,
ora 09.30: MAMA
Scenariul: Vasilica Istrate; Regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Liudmila Gurchenko, Florian Pitiş, Mihail Boiarsky, George Mihăiţă
Ora 11.00: DUMBRAVA MINUNATĂ
Scenariul: Draga Olteanu Matei; Regia: Gheorghe Naghi;
Cu: Draga Olteanu Matei, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei, Diana Muscă
ora 18.00: BALTAGUL
Scenariul şi regia: Mircea Mureşan;
Cu: Ilarion Ciobanu, Margarita Lozano, Sandu Sticlaru, Ioana Pacula
Joi, 12 mai,
Ora 09.30: SALTIMBANCII
Scenariul: Vasilica Istrate;
Regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Octavian Cotescu, Carmen Galin, Aurel Iosefini, Adrian Vâlcu, Gina Patrichi, Dem Rădulescu
Ora 11.00: ZÂMBET DE SOARE
Scenariul: Vasilica Istrate; Regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Carmen Galin, Mircea Diaconu, Bianca Brad, Tudor Petruţ
Ora 18.00: PINTEA
Scenariul: Vasile Chiriţă, Dumitru Mureşan;
Regia: Mircea Moldovan;
Cu: Florin Piersic, Maria Ploae, Constantin Diplan, Aristide Teică, Ovidiu Schumacher, Colea Răutu
Intrarea liberă