Acest fenemon este destul de ciudat. Toti oamenii sunt nişte fiinţe minunate,care nu ar trebui să manifeste teama sau ruşine faţă de un anumit public.
Nu-i nimic anormal în a-ţi exprima propriul punct de vedere, dar foarte mulţi stau în umbră, fără curajul de a spune celorlalţi ce gândesc. De ce se întâmplă asta? Din păcate nu există un răspuns general şi sigur, dar putem identifica câteva temeri care stau la baza reţinerii de a vorbi în public.
Prima este frica de a eşua. Dar de ce să ne înspăimânte? Succesul se naşte, de cele mai multe ori, din eşecuri, iar dacă nu încerci, dacă nu îndrăzneşti să îţi urmezi visurile, acestea nu vor deveni niciodată realitate.
O altă problemă care ne îngrijorează este cea a feedback-ului negativ. În viaţă vor exista multe momente în care vom fi criticaţi, dar noi trebuie să privim critica ca pe un lucru constructiv, care ne poate ajuta pe viitor.Aşa că, trebuie să ne bucurăm atunci când suntem criticaţi, fiindcă numai astfel evoluăm. În mod evident, în publicul nostru vom întâlni şi persoane dificile, iar noi nu trebuie să le mulţumim pe toate, fiindcă nu vom putea face asta niciodată. Nu trebuie nici să ne stricăm dispoziţia, ci tot ce trebuie să facem este să ne purtăm natural şi să o tratăm ca pe o provocare.
Un alt aspect care generează insecuritate este apariţia situaţiilor neprevăzute, situaţii care nu se află sub imediatul nostru control. Aici intervine spontaneitatea şi aptitudinea, mai ales a romanului, de a face haz de necaz.
Nu trebuie să privim totul în alb şi negru. Eu zic că este momentul să ne îngăduim să visăm în culori.
