Creația de artă o putem găsi în orice lucru care ne înconjoară, ne întâlnim cu ea pe stradă ba chiar o vedem pe chipurile oamenilor, așa cum pictorii găsesc frumosul în orice, așa muzicienii creează frumos din orice zgomot și ne bucură cu note muzicale la orice pas.
Străzile sunt din ce în ce mai pline de artiști dornici să își exprime creațiile și să își facă cunoscute talentele. Povestea sa începe în iarna anului 2008-2009 , moment în care cântatul stradal s-a făcut remarcat printr-un repertoriu de colinde. Aflându-se în primul său an de studenție și respectiv de libertate în frumosul oraș, Sibiu, tânărul Vlad Parau care a studiat literele (Franceză-Română) a luat decizia nebunească de a-și petrece vacanța de iarnă departe de casă pentru a-și pecetluit cariera sa muzicală. Pasiunea pentru muzică o dezvolta-se încă de când avea 12 ani prin publicarea unei cărți de versuri și descoperirea talentelor muzicale românești care au devenit sursă de inspirație și modele. Primul contact al tânărului talent cu lumea muzicală a fost după ce părinții lui s-au străduit să-l ducă la o emisiune cu Adrian Păunescu, moment în care a cunoscut mai mulți artiști precum: Victor Șocaciu, Vasile Seicaru, Mircea Vintilă, Baniciu, Cătălin Stepa, Florin Thomits.
Ideea de a cânta pe stradă i-a format încrederea de sine, în momentul în care a ieșit pe străzile Sibiului avea o chitară împrumutată cu care dorea să bucure sufletele localnicilor. A făcut din strada Nicolae Bălcescu propria scenă deși inițial a fost gonit de polițiștii locali pentru că nu avea autorizație. S-a bucurat să vadă că oamenii chiar se bucură și apreciază talentul său.
Tânărul a fost inspirat de Adrian Câmpean din Sibiu și Humberto din Brașov în ceea ce privește cântatul stradal. Toate cele întâmplate în iarna lui 2008-2009 au fost baza a ceea ce s-a întamplat după. Tânărul talent s-a apucat să învețe să cânte la chitară și să facă performanță deși repertoriul cu care a început era destul de limitat acesta avea să se dezvolte. Locul ales pentru a deveni scenă a fost ales strategic, un punct al Sibiului prin fața cărora mulți treceau în drum spre Centru și la răscruce de drumuri. Tânărul este un artist pentru care chitară îi înfrumusețează mesajul melodiilor care îi acompaniază vocea ca un prieten fidel. Cântatul stradal au reprezentat libertate către visare și libertate de a-și pune aprenta asupra fiecărei melodii.
Melodiile sunt adaptate după starea de spirit și după moment , seara în fața Farmaciei 24 se aud melodii de dragoste, mai lente care te poartă către lumea artei.
Totul a devenit sens când repertoriul muzical s-a mărit iar tânărului i s-a alăturat Laura, o tânără cu vise asemănătoare, cu o pasiune izbitoare față de muzică și cu încrederea necesară în acest proiect muzical stradal urmând să investească timp, emoții și trăiri pentru a da suflu Farmaciei Muzicale. Cu toate că au avut momente de glorie și în localuri printre preferate rămâne cântatul stradal pentru că mesajul nu se pierde și rămâne pur.
În 2013 și 2014 aceștia au cântat colinde în cadrul „Spectacolul meu sub Brad”, iar în 2014 la Sibiu ”Lights and More” și la Gradina Zoologica Sibiu, cu ocazia aducerii Renilor lui Moș Crăciun. În anul 2012 au făcut parte din Suita Ospitalității Sibiu, un proiect al Fundației Culturale ARTEX.
În prezent Farmacia Muzicală din Sibiu poate fi auzită pe Str. Nicolae Bălcescu, vis-a-vis de casa Frieda unde te poți bucura de rezultatul talentului și muncii puse la un loc. Perspectiva tânărului include publicarea unui volum de poezii bazat pe sentimentele vieții stradale și viața unui artist dornic de evoluție. Pentru ca să te poți bucura de frumusețea acestor melodii sunt de asemenea și postări online.