Cea de-a cincea ediţie a concursului International Earth and Sky, la care a participat fotograful Alex Conu, este organizat de The World at Night (TWAN), National Optical Astronomy Observatory şi Global Astronomy Month from Astronomers Without Borders si a avut două categorii: „Beauty of The Night Sky” şi „Against The Lights”.
Fotograful Alex Conu, din România, s-a situat pe poziţia a doua la categoria „Against the Light”, cu fotografia „Reflected Aurora”.
Fotografia realizată de Alex Conu a fost facută în Insulele Lofoten din nordul Norvegiei, pe 15 martie. „După câteva zile furtunoase, Aurora a revenit în Reine, un sat pitoresc de pescari din Norvegia”, a spus fotograful Alex Conu. „Îmi plac cu adevărat nopţile când apare luna. Peisajul este frumos luminat şi imaginile realizate sunt mult mai interesante„, a adăugat acesta.
Câştigătoarea categoriei „Against the Light” a fost Giorgia Hofer, din Italia, cu fotografia „Light in the Sky”. Pe locul al treilea la aceeaşi categorie s-a situat Majid Ghohroodi, din Iran, cu fotografia „Unlimited Sky”, pe locul al patrulea – Mark Gee, din Noua Zeelandă, cu „Fog Below And The Stars Above”, iar pe locul al cincilea – Song Hongxiao, din China.