World Press Photo 15 @ Bucharest
Am preferat titlul în limba engleză pentru că așa este promovat și de către organizat prin intermediul evenimentului pe care aceștia l-au creat pe facebook pentru promovarea expoziției World Press Photo, ediția 2015. Fundația Eidos aduce turul World Press Photo și în România, la fel ca în alți ani.
Despre ce este vorba?
În mod practic, între 8 și 29 mai, între orele (11:00 – 21:00 de luni până joi, 11:00-22:00 vinerea și 10:00-22:00 sâmbăta și duminica), fotografii premiate internațional vor fi expuse în București, în Piața Universității. Ce e de reținut poate fi faptul că evenimentul acesta este cel mai mare tur de acest tip, de fotografii călătoare, din întreaga lume. World Press Photo reunește anual 100 de expoziții locale, sprijinând afirmația de mai sus legată de mărimea evenimentului.
Dacă vă întrebați care e misiunea celor care organizează un astfel de eveniment, vă atașăm ceea ce este disponibil pe site, unde puteți găsi mai multe informații despre World Press Photo la București:
Sustinem si incurajam atingerea celor mai inalte standarde in fotojurnalism si fotografie documentara, in intreaga lume. Scopul nostru este sa promovam jurnalismul vizual si dreptul neingradit la libera exprimare, in timp ce inspiram interesul oamenilor pentru fotografie ca arta.